Producătorii agricoli locali au posibilitatea de a dezvolta parteneriate cu consumatorii urbani. Acesta este unul dintre subiectele ce vor fi discutate luni, în cadrul ședinței Comitetului de Dezvoltare Rurală a Județului Alba, iar tot atunci vor fi analizate perspectivele facilitării grupurilor de consumatori responsabili în vederea micilor producători locali.
Luni, 18 februarie, în sala “Mihai Viteazul” a Consiliului Județean Alba, de la ora 10.00, va avea loc o nouă ședință a Comitetului de Dezvoltare Rurală a Județului Alba, organism cu rol consultativ înființat în anul 2006 la inițiativa CJ Alba, cu rolul de a oferi agricultorilor din județ un cadru organizat de cunoaștere reciprocă, dialog și consultare.
În cadrul reuniunii vor fi abordate trei teme importante: dezvoltarea conceptului de parteneriat ASAT (Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești), informarea producătorilor locali despre posibilitatea de a dezvolta parteneriate directe cu consumatori urbani și facilitarea grupurilor de consumatori responsabili în vederea susținerii micilor producători locali.
„Acest sistem ce pune în legătură directă consumatorii cu mici producători este unul foarte bun, ce funcționează bine în mai multe zone din țară și pe care încercăm să-l construim acum și în Alba. Este un sistem ce are la bază o relație de încredere între producători și consumatori. Dacă până acum, puteam doar să garantăm că produsele oferite în piața volantă sunt de bună calitate și provin de la agricultori din județul Alba, prin acest sistem consumatorii pot vedea chiar ei cum sunt crescute legumele sau animalele pe care le consumă”, a declarat Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Parteneriatul ASAT are la bază încheierea unui contract, pe durata unui sezon agricol, între producătorul de produse agricole și consumator, prin care primul se angajează să of