Administraţia prezidenţială a anunţat, astăzi, că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, a declarat că pensiile majorate vor fi plătite în cursul lunii februarie şi vor include toate drepturile aferente primelor două luni din an, aşa cum au rezultat acestea în urma creşterii punctului de pensie la 762,1 lei. “Am luat toate măsurile necesare astfel încât pensionarii, în cursul lunii februarie, să-şi primească pensiile majorate atât cu drepturile aferente lunii februarie, cât şi cu cele ale lunii ianuarie. În funcţie de planificarea pe care o au la primirea pensiilor, acestea se vor primi majorate”, a spus Mariana Câmpeanu, citată de Agerpres.
Ea a adăugat că “toate sumele necesare acestei majorări au fost cuprinse în Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2013 şi că nu va exista niciun fel de probleme cu plata, tot anul”. Totodată, ministrul Muncii a apreciat faptul că legea care a permis modificarea, în 2013, a punctului de pensie “a fost promulgată atât de repede”.
La sfârşitul lunii ianuarie, proiectul de lege privind aprobarea OUG de indexare a pensiilor a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor cu 307 voturi pentru, două împotrivă şi patru abţineri.
Actul normativ modifică şi completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Este vorba despre faptul că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Totodată, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, asupra punctajului m