Aşa-numitul rege al asfaltului Dorinel Umbrărescu riscă să piardă un contract de 138 de milioane de euro.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a anulat, la sfârşitul săptămânii trecute, rezultatul licitaţiei pentru Lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj, unde Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) desemnase drept câştigătoare asocierea Spedition UMB SRL-Tehnostrade SRL, firme controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.
În plus, CNSC a obligat CNADNR la continuarea procedurii şi la revaluarea ofertelor depuse de cele două asocieri, conduse de Selina şi respectiv de Spedition UMB.
“Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 10 zile de la primirea prezentei, prin reevaluarea ofertei contestatoarei şi a ofertei desemnate anterior câştigătoare (aparţinând intervenientei), ţinând cont de cele precizate în motivarea ce urmează”, se arată în decizia CNSC.
Lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj are o lungime de 25,6 kilometri, iar costul lucrărilor este estimat la 611,8 milioane de lei.
Investiţia este finanţată în proporţie de 85% din Fondul de Coeziune, iar restul de la bugetul de stat.
"Lupta" dintre casele de avocaţi
Firma Selina SRL, în calitate de lider al asocierii Selina-Doprastav- Sodi Construcţii, reprezentată de cabinetul de avocat "Vass Iulia Erzsebet”, a contestat pe 14 ianuarie la CNSC rezultatul procedurii de atribuire.
De asemenea, Selina a solicitat CNSC să oblige CNADNR să reevalueze oferta asocierii Selina-Doprastav - Sodi Construcţii.
La rândul ei, asocierea formată din firmele aparţinând lui Dorinel Umbrărescu a înaintat CNSC o “cerere de intervenţie”, prin care solicită respingerea contestaţiei depuse de asocierea condusă de Selina.
Asocierea formată din firmele lui Dorinel Umbrărescu este reprezentată de casa de a