Agenţii de la Şcoala de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca, alături de alţi colegi din ţară, se antrenează cu ajutorul unui simulator unic în România. Acesta a fost implementat la Cluj în cadrul unui proiect în care sunt implicaţi specialişti români, germani şi maghiari, psihologi şi experţi din trupele speciale.
Simulatorul funcţionează într-o încăpere aflată la demisolul uneia dintre clădirile Şcolii de Agenţi de Poliţie din Cluj. Cu ajutorul unui proiector, pe un peretere sunt proiectate imagini cu infractori care reacţionează diferit. Agenţii, dotaţi cu pistoale reale adaptate simulatorului, trebuie să decidă cum acţionează, în timp ce sunt supravegheaţi de experţii în trageri şi de psihologi. Poziţia corpului, felul în care comunică ordinele suspectului şi timpul de reacţie sunt detaliile urmărite de specialişti.
Misiunea simulatorului este să-i pregătească pe viitorii poliţişti să facă faţă la situaţiile în care trebuie să folosească arma din dotare, cele mai stresante din meserie. Specialiştii susţin că asta e cea mai grea parte a vieţii de poliţist, iar detaliile, acţiunile şi cele câteva secunde în care trebuie să reacţioneze fac diferenţa între viaţă şi moarte.
„Detaliile sunt foarte importante, pentru că noi nu am fost obişnuiţi dar, după părerea mea şi a celor care fac parte din acest proiect, pe viitor se vor pune în aplicare aceste metode pentru că infractorii sunt, pe zi ce trece, mai bine pregătiţi. Au armament asupra lor şi nu se supun ordinelor poliţiştilor, sunt obişnuiţi să folosească arme albe sau armament. Noi îi învăţăm să intervină în situaţii mai dificile. Încercăm să îi formăm ca atunci când vor trebui să folosească armamentul din dotare să nu ezite şi să-l folosească legal”, a explicat Mircea Mitroescu, expert în mânuirea armelor şi în trageri.
Cursurile practice de formare în domeniul „Managementul s