Liga Profesionistă de Fotbal a discutat, luni, în cadrul Adunării Generale posibilitatea schimbării sistemului competiţional în Liga 1, dar o decizie a fost amânată pentru luna aprilie când cluburile sunt obligate să depună dosarele de licenţiere.
”Noi suntem pregătiţi cu toate variantele, dar numai după ce între 4 şi 31 martie cluburile vor depune documentele pentru obţinerea licenţelor. De aceea mai amânăm puţin până la acordarea licenţelor”, este poziţia oficială a LPF expusă de Valentin Alexandru într-o conferinţă de presă.
Printre propuneri se numără reducerea numărului de echipe de la 18 câte sunt în prezent la un maxim de 16.
O altă propunere, care însă are puţine şanse de a fi pusă în practică, vizează trecerea la un sistem tip sezon regulat şi playoff-playout, caz în care Liga 1 ar avea doar 14 echipe.
”Cred că România poate susţine financiar o ligă cu 16 echipe. Campionatele puternice nu au sisteme cu playoff, iar percepţia este că acest sistem ne-ar aduce în lumea a doua a fotbalului. La noi sistemul de licenţiere este foarte riguros. În Spania nu există acest sistem, iar acolo sunt cluburi înglodate în datorii”, a declarat Ioan Horoba, reprezentantul echipei Gaz Metan Mediaş, la Sport.ro
Liga Profesionistă de Fotbal a discutat, luni, în cadrul Adunării Generale posibilitatea schimbării sistemului competiţional în Liga 1, dar o decizie a fost amânată pentru luna aprilie când cluburile sunt obligate să depună dosarele de licenţiere.
”Noi suntem pregătiţi cu toate variantele, dar numai după ce între 4 şi 31 martie cluburile vor depune documentele pentru obţinerea licenţelor. De aceea mai amânăm puţin până la acordarea licenţelor”, este poziţia oficială a LPF expusă de Valentin Alexandru într-o conferinţă de presă.
Printre propuneri se numără reducerea numărului de echipe de la 18 câte sunt în prezent