Bucureştenii vor merge la casa de asigurări pentru a cere adeverinţe doar în cazuri speciale, dacă verificarea calităţii de asigurat, făcută online, arată neconcordanţe
Simplificarea modului în care se poate obţine adeverinţa de asigurat în sistemul de sănătate a devenit realitate. Astfel, bolnavii care figurează în SIUI (sistemul informatic al asigurărilor de sănătate) ca având calitatea de asigurat pot obţine aceste adeverinţe online de la medicul de familie.
Prevederea este cuprinsă în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru 2013-2014. Numai cei care figurează ca neasiguraţi sau statusul lor din sistem nu este cel real trebuie să se adreseze caselor de asigurări de care aparţin.
Adeverinţele vin prin poştă
Ieri, la Bucureşti, a fost deschis ghişeul unic pentru pacienţi, sistem menit să elimine cozile şi listele de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASMB). Mariana Florescu are 65 de ani şi a venit la CASMB pentru a obţine o adeverinţă de asigurat pentru fratele ei. „El este nedeplasabil şi până la jumătatea anului trecut era în evidenţele medicului din familie. Pentru că nu a fost la o întâlnire de confirmare a diagnosticului, medicul de familie l-a radiat din sistem. Acum, el nuşi mai poate urma tratamentul fără această adeverinţă”, a explicat femeia. Birou unic pentru asiguraţii din sănătate
Gheorghe Iana, noul preşedintele- director general al CASMB spera ca aglomeraţia să dispară pe măsura procesării cererilor, în circa două săptămâni: „Am mărit programul de lucru cu publicul la şapte ore pe zi, de luni până joi, începând cu ora 8,30 şi sperăm ca numărul cererilor procesate să crească la 300 pe zi de la 150. Pacientul depune dosarul cu toate actele necesare, completează o cerere şi adeverinţa îi vine acasă, prin poştă în şapte zile”, a explicat Iana. Pentru cazurile urgente, adeverinţa de as