Accept că nu-s specialist în handbal. N-am asemenea orgolii. M-am numărat însă mereu printre cei care l-au prețuit pe Radu Voina, întîi ca jucător, apoi ca antrenor. Alături de alții, am remarcat valoarea, modestia și discreția lui, calități dovedite pe teren și, deopotrivă, în viață. Încă mai mult, am rămas cu impresia că Voina n-a tratat sportul numai ca pe o încleștare, ci l-a privit și ca pe un joc. Poate ca pe o joacă.
În consecință, i-am ținut partea de cîte ori am avut senzația că i se face o nedreptate. Colecția Gazetei stă martoră cu o serie de articole în acest sens. În 12 ianuarie 2010, de pildă, îi ironizam pe cei care “îi reproșează lui Voina că e prea îngăduitor”, iar spre finalul aceluiași an, pe 22 decembrie, îi adresam felicitări tehnicianului pe care, “paradoxal, unii nu se sfiesc să-l conteste și-acum”.
Și ce-i cu asta, parcă și aud, ce-ți veni cu Voina într-un moment în care, ajuns la 61 de ani, acesta nu mai lucrează nicăieri de cînd, în iunie 2012, l-au scos a doua oară de la Oltchim, pe care o mai pregătise și în intervalul februarie 2009-iunie 2010?! Uite că m-a apucat și încerc să mă justific.
Pentru că șefii de-atunci ai clubului vîlcean, în frunte cu Constantin Roibu, retras între timp, au decretat că Radu Voina e depășit și că trebuie înlocuit, deși el calificase Oltchimul în finala Ligii Campionilor 2010, ca și în semifinalele 2009 și 2011 ale competiției respective! Și reușise asemenea performanțe răsunătoare cu Smedescu și cu Chirilă, cu Vizitiu și cu Băbeanu, mai degrabă lipsite de anvergură, ba și fără Neagu, fără Ungureanu ori fără Stanca, recuperate ulterior!
De presupus că tocmai modestia despre care vorbeam l-a tras în jos pe Radu Voina. Pe neașteptate, s-a trezit pus pe liber, explicîndu-i-se că Oltchimului îi trebuie din nou antrenor străin, al cărui nume să dea mai frumos, să impresioneze! Inaugurată
