Putem fi tentaţi să credem că sărbătorirea zilei de 14 februarie ar fi o invenţie comercială născocită de americani. Când colo, ei doar au învelit cu strategii de marketing povestea unui sfânt şi legendele sale.
Să vedem însă de unde au pornit.
Ne aflăm în Italia, regiunea Umbria, în secolul III după naşterea lui Hristos. Creştinismul îşi făcea drumul în ciuda prigoanei românilor. Valentin, adept al noii religii, s-a născut la Terni şi a devenit episcopul oraşului la numai 21 de ani. Toata viaţa lui a fost marcată de multiplele însănătoşiri miraculoase pe care avea harul de a le face. Insuşi numele său (în latina “valere” înseamnă “a se simţi bine”), pare a anunţa acest destin.
Una dintre primele legende care înfloresc în jurul acestui episcop este cea cu “trandafirul păcii”: din grădina casei sale, Valentin asista la cearta dintre doi îndrăgostiţi. El le oferă un trandafir roşu, spunându-le să-l strânga amândoi fără să se înţepe. Mâinile celor doi se suprapun, cearta e uitată, iubirea învinge. Ba chiar tot lui îi vor cere, dupa scurtă vreme, să îi căsătorească.
Altă legendă aminteşte că în vremurile acelea războinice, pentru a dispune de o armată cât mai mare, serviciul militar dura 25 de ani şi în acest răstimp soldaţii nu aveau voie să se căsătorească. Valentin însă nu ţinea cont de această interdicţie şi căsătorea în ciuda legii, fapt care îi asigura o mare popularitate.
Iată însă şi un Romeo şi o Julieta de pe vremea romanilor: Sabino, un centurion roman, se îndrăgosteşte de o fată creştină, Serapia. Familiile se împotrivesc, legătura e imposibilă. Sabino se converteşte, Valentin îi căsătoreşte. Pe vremea aceea însă, probabil că “happy-endul” nu era la modă, în final mor amândoi dar rămân uniţi pe veşnicie.
În amurgul existenţei sale, Valentin a fost chemat la Roma pentru a face un miracol pentru fiul o