Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul arestat după ce şi-ar fi transformat fiica de 11 ani în sclava lui sexuală nu recunoaşte acuzaţiile

Publicat in Adevarul, marți 12 februarie 2013 ·

Ion Hodeanu, hunedoreanul de 59 de ani acuzat că şi-a transformat fiica de 11 ani într-o sclavă sexuală, în vremea în care minora a fost luată de acesta în Cipru, a fost înfăţişat instanţei Curţii de Apel Alba Iulia. Bărbatul a fost arestat preventiv de magistraţii Tribunalului Hunedoara, la sfârşitul săptămânii trecute, dar a declarat recurs la soluţia instanţei.

Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa în cursul acestei zile asupra cererii de punere în libertate depusă de hunedorean.

A negat infracţiunile

„Nu recunosc acuzaţiile care mi-au fost aduse”, a declarat Ion Hodeanu, în timp ce era condus în arestul Poliţiei municipiului Deva. Hunedoreanul este cercetat pentru viol, incest şi rele tratamente aplicate unui minor. În 2009, potrivit procurorilor, după ce i-a fost încredinţată fiica de 11 ani, a luat-o cu el în Cipru, unde a supus-o în repetate rânduri, unor abuzuri grave. Fata a povestit ulterior totul, mamei sale şi unei profesoare.

„S-a stabilit că, pe timpul şederii în Cipru, inculpatul a întreţinut cu fiica lui minoră de 11 ani raporturi sexuale, împotriva voinţei ei, o obliga să facă mâncare şi curăţenie, o bătea cu pumnii şi picioarele, o lăsa fără mâncare şi o supunea la o serie de alte violenţe şi abuzuri. Din expertiza medico – legală psihiatrică efectuată asupra minorei a rezultat faptul că aceasta este un copil abuzat fizic, emoţional şi sexual”, a precizat procurorul Adina Velescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 41 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°