Atentatul cu dispozitiv exploziv din Piatra Neamț și cel din cartierul Vitan în care este inculpat Proca Vitalie au o legătură, susţin procurorii DIICOT. Aceştia susţin că, "din probatoriul administrat în cauză, a rezultat posibilitatea ca mobilul atentatului din municipiul Piatra Neamţ să aibă la bază atacul armat produs în seara de 26 noiembrie 2012, în zona Vitan din municipiul Bucureşti".
"În legătură cu acţiunea din data de 11.01.2013, declanşată de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamt, privind activitatea infracţională a unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - omor calificat şi acte de terorism, facem următoarele precizări:
Cercetările efectuate până în prezent au relevat faptul că autorii atacului, arestaţi preventiv în această cauză, au acţionat cu intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate Mararu Bogdan, atentatul fiind comandat de către învinuitul Mironescu Ioan Dumitru, din Piatra Neamţ, lider al lumii interlope locale şi oponent al părţii vătămate Mararu Bogdan", se arată în comunicatul DIICOT .
Astăzi, procurorii D.I.I.C.O.T., împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău efectuează o percheziţie domiciliară în Bucureşti, la Mironescu Ioan Dumitru, urmând ca după finalizarea acesteia, Mironescu să fie condus la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamt pentru cercetări.
"Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat posibilitatea ca mobilul atentatului din municipiul Piatra Neamţ să aibă la bază atacul armat produs în seara de 26 noiembrie 2012, în zona Vitan din municipiul Bucureşti, ocazie cu care inculpatul Proca Vitalie, cetăţean modovean, a executat asupra părţii vătămate I.M., mai multe focuri de armă, intenţionând suprimarea vieţii acesteia.
În fapt, ca variantă de anchetă, procurorii D.I.I.C.O.T. iau în calcul posi