Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul Usturoiul, trimis în judecată de DNA

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 12 februarie 2013 ·

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a foştilor vameşi Nicoleta Manuela Dobrescu, Vasile Nagy şi Pavel Vanciu, în dosarul Usturoiul. Potrivit comunicatului postat pe site-ul DNA, în sarcina celor trei s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene (Uniunii Europene) sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, şi fals intelectual, în formă continuată.

Prejudiciu de 5,1 milioane lei

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2007 – 2008, inculpaţii Nicoleta Dobrescu, Vasile Nagy şi Pavel Vanciu, toţi în calitate de inspectori vamali asistenţi în cadrul Biroului Vamal Halmeu, au consemnat în documentele vamale pe care le-au întocmit (fişe de evidenţă a mijloacelor de transport controlate, registrul de evidenţă a bunurilor la export, înregistrările din sistemul informatic vamal (NCTS), declaraţii de tranzit vamal – MRN, pe suport de hârtie), fapte necorespunzătoare adevărului, în sensul că prin Vama Halmeu au tranzitat România, spre Ucraina, un număr total de 54 de mijloace de transport mărfuri încărcate cu usturoi achiziţionat din China. În realitate, aceste mărfuri nu au ajuns în Ucraina.

Cu toate acestea, inculpaţii Nicoleta Dobrescu, Vasile Nagy şi Pavel Vanciu au folosit documentele falsificate pentru a confirma ieşirea din România şi, implicit, din spaţiul vamal european comun, a celor 54 de transporturi de usturoi. Acest fapt a creat condiţiile pentru ca taxele datorate bugetului Uniunii Europene, ca urmare a valorificării pe teritoriul UE a mărfurilor menţionate, să nu mai fie achitate. În această modalitate, bugetul general al Uniunii Euro

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 8 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 6 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°