Aniversarea a 137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi aduce în prim planul autorităţilor din toată ţara evenimente speciale, menite să omagieze o astfel de zi. Vecinii Gorjului, vâlcenii aduc în prim plan un astfel de eveniment, mai devreme ce-i drept, pe 14 februarie. Potrivit presei locale din Vâlcea, joi, 14 februarie, de la ora 16.00, va avea loc un eveniment cultural intitulat ,,Miracolul Brâncuşi”. Programul cuprinde lansarea cărţilor „Aforismele lui Brâncuşi”, autor Constantin Zărnescu; „Brâncuşi, cioplitorul în duh”, autor ştefan Stăiculescu; „Semne şi sensuri ale sacrului în arta lui Constantin Brâncuşi”, autor inginer Mihai Sporiş. Totodată, se va desfăşura şi colocviul ,,Brâncuşi – ieri, azi, mâine”, cu participarea scriitorilor Constantin Zărnescu, Ion Mocioi, Vasile Vasiescu, Zenovie Cârlugea, Ştefan Stăiculescu, Petre Cichirdan, acad. Gheorghe Păun, Marian Ghiţă (directorul Bibliotecii Publice Curtea de Argeş), sculptorul Sergiu Sălişte. Seara se va încheia cu un recital poetic şi muzical, cu Dragoş Constantinescu, chitară, pe versurile lui Ioan St. Lazăr, potrivit www.viatavalcii.ro.
Aniversarea a 137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi aduce în prim planul autorităţilor din toată ţara evenimente speciale, menite să omagieze o astfel de zi. Vecinii Gorjului, vâlcenii aduc în prim plan un astfel de eveniment, mai devreme ce-i drept, pe 14 februarie. Potrivit presei locale din Vâlcea, joi, 14 februarie, de la ora 16.00, va avea loc un eveniment cultural intitulat ,,Miracolul Brâncuşi”. Programul cuprinde lansarea cărţilor „Aforismele lui Brâncuşi”, autor Constantin Zărnescu; „Brâncuşi, cioplitorul în duh”, autor ştefan Stăiculescu; „Semne şi sensuri ale sacrului în arta lui Constantin Brâncuşi”, autor inginer Mihai Sporiş. Totodată, se va desfăşura şi colocviul ,,Brâncuşi – ieri, azi, mâine”, cu participarea scriitorilor Con