Având la dispoziţie un lot restrâns numeric, tehnicianul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie, speră să mai aducă la echipă măcar un fundaş central, dat fiind faptul că Daniel Mihai se confruntă în continuare cu serioase probleme medicale. Fundaşul grupării din sudul judeţului nu a făcut deplasarea în cantonament, iar şansele de a evolua în retur sunt reduse.
Fundaşul central al celor de la Sportul Vişina, Daniel Mihai, nu a făcut deplasarea cu echipa în stagiul pregătirii centralizate din staţiunea montană Sinaia. Jucătorul defensiv are probleme medicale, iar tehnicianul Marcel Ploaie crede că nu va putea conta pe serviciile acestuia în retur. Prin urmare, postul de fundaş central în tabăra celor de la Sportul este acoperit de jucătorii Marius Militaru şi Marius Radu. Antrenorul grupării din sudul judeţului speră ca oficialii clubului să transfere în această perioadă un fundaş central.
„Avem nevoie de un fundaş central, căutăm, sperăm să reuşim să-l aducem, pentru că Daniel Mihai este în continuare bolnav, nu ştiu dacă vom putea conta pe el. Pe acest post îi avem doar pe Militaru şi Radu, iar Dumbravă ar mai putea fi folosit acolo, rămâne de văzut dacă vom putea să transferăm ceva”, a declarat antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.
FC Caracal, primul adversar în amicale
Sportul Vişina va susţine, miercuri, primul meci de pregătire al iernii în compania celor de la FC Caracal. Întâlnirea se va disputa în localitatea Vulcan, situată în apropierea Braşovului.
„În aceste meciuri pe care le vom susţine în cantonament voi folosi toţi jucătorii, jucăm cu FC Caracal la Vulcan, vineri cu CS Vulcan, iar luni cu ACS Făgăraş. Cei de la Corona Braşov nu au mai dat niciun semn. Pregătirea decurge bine, am găsit trasee bune de alergare în zona Azuga, până în acest moment nu au apărut probleme medicale, sperăm