Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea Fitosanitară în pragul reorganizării

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 12 februarie 2013 ·

Ministerul Agriculturii a venit cu un proiect prin care Unitatea Fitosanitară, organizată în prezent ca şi direcţie, să fie reorganizată, astfel ca ea să fincţioneze sub forma unei autorităţi, funcţionabilă în cadrul ministerului agriculturii. “Din punctul nostru de vedere este o măsură bună. Cunosc mai îndeaproape subiectul, dar atâta timp cât suntem în subordinea unuia care e de aceeaşi meserie cu noi, e mai uşor de lucrat.În ceea ce priveşte Direcţiile Agricole, de care depindem în prezent, judeţul Mureş e un caz particular, noi ne-am înţeles foarte bine, şi din punctul meu de vedere putem să rămânem şi în forma actuală, dar la nivel de ţară au fost multe probleme, pentru că nu întotdeauna direcţiile agricole au înţeles cu ce se ocupă protecţia plantelor şi din această cauză au fost multe discuţii”, a declarat Marian Pogăcean, coordonatorul Unităţii Fitosanitare Mureş. “Ne-ar eficientiza activitatea” Dacă proiectul va fi aprobat, toate unităţile fitosanitare vor ţine de Autoritatea Naţională Fitosanitară, care va fi în subordinea Ministerului Agriculturii. Practic, unităţile fitosanitare s-ar transforma în oficii fitosanitare judeţene. De asemenea noua reorganizare va aduce şi un plus în ce priveşte bugetul. “În forma actuală de organizare eram în subordinea direcţiilor agricole ca nişte entităţi separate, banii veneau prin direcţia agricolă. Mureşul este un caz special, în sensul că avem şi unitatea cea mai dotată dinţarăcu două laboratoare de chimie, cu 16 oameni. Suntem un caz pozitiv, relaţiile noastre cu direcţia agricolă au fost foarte bune. Din punctul de vedere al celor care lucrăm în domeniul protecţiei plantelor, noua reorganizare ne-ar eficientiza munca, mai ales că, până acum fiind organizaţi pe sistemul francez, în care nu se plăteşte nici o activitate, după noua reorganizare, anumite activităţi vor fi contracost, ceea ce mi se pare normal. Dacă merg

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 21 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 23 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 50 minute
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°