Adunarea Naţională din Franţa (echivalentul Camerei Deputaţilor din România) a adoptat proiectul de lege care permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex, anunţă Le Figaro. Proiectul a fost adoptat la prima lectură, cu 329 de voturi pentru şi 229 împotrivă. Pragul pentru ca textul să meargă mai departe era de 280 de voturi pentru.
Votul, care vine după zece zile de lupte parlamentare intense, devine prima reformă socială importantă a socialiştilor din legislativul francez de când au câştigat preşedinţia prin intermediul lui Francois Hollande, subliniază Le Monde.
În următoarea etapă, proiectul de lege va fi examinat de Senat, la începutul lunii aprilie.
Şi Camera britanică a Comunelor a aprobat, în urmă cu o săptămână, un proiect similar de lege.