Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Maria David, condamnată definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Procesul a durat 10 luni

Publicat in Gandul, marți 12 februarie 2013 ·

Judecătoarea Maria David a fost condamnată definitiv de completul de cinci magistraţi ai Curţii Supreme la patru ani de închisoare cu executare. Completul a respins, luni, 11 februarie, recursurile formulate de DNA şi de avocaţii judecătoarei David, astfel că a fost menţinută pedeapsa dată pe fond. Întreg procesul cu faza de fond şi recurs a durat în total 10 luni.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe judecătoarea Maria David la câte patru ani de închisoare pentru ambele fapte de corupţie imputate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), respectiv pentru cea din noiembrie 2009 şi pentru cea din februarie 2012, când a fost organizat şi flagrantul.

Instanţa a mai stabilit ca Maria David să nu îşi poată exercita unele drepturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei de patru ani de închisoare.

Judecătorii ICCJ au mai obligat-o pe Maria David să îi restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, bani pretinşi acestuia în schimbul promisiunii că îi va rezolva unele dosare aflate la instanţe.

Judecătoarea Maria David a fost trimisă în judecată în 21 martie, în stare de arest preventiv, pentru două fapte de trafic de influenţă, Petru Blanda fiind denunţătorul din acest dosar.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada noiembrie-decembrie 2009 judecătoarea Maria David ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri Petru Blanda 200.000 de euro, promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea unei acţiuni de contestaţie în anulare şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă.

Prin această contestaţie, Blanda dorea anularea unei decizii penale a Curţii de Apel Ploieşti prin care fusese condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare în regim de detenţie pentru evaziune fiscală. În 10 decembrie 2009, această acţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°