Judecătoria Sectorului 4 a decis ca Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat, ca urmare a recomandărilor făcute de comisia specială din penitenciar.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs de procurorii DNA. Intre timp, Adrian Nastase ramane in penitenciar.
După ce instanţa Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a respins, marţi, cererea de strămutare la Judecătoria Cornetu a procesului lui Adrian Năstase privind eliberarea înainte de termen, procurorul DNA a susţinut în faţa instanţei că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrărilor lui Adrian Năstase avute în vedere pentru punerea lui în libertate.
La începutul şedinţei de judecată, procurorul DNA a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 4 şi a solicitat declinarea cauzei la Judecătoria Cornetu. „Ne aşteptam la o asemenea atitudine a DNA, care încearcă să tergiverseze soluţionarea unei cereri”, a spus Ion Cazacu, care a precizat că lupta finală va fi în faţa instanţei de recurs.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv, la începutul lunii ianuarie, constatând că s-a împlinit termenul la care poate fi eliberat.
Judecătoria Sectorului 4 a decis ca Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat, ca urmare a recomandărilor făcute de comisia specială din penitenciar.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs de procurorii DNA. Intre timp, Adrian Nastase ramane in penitenciar.
După ce instanţa Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a respins, marţi, cererea de strămu