O grupare internaţională de traficanţi de migranţi, între membrii căreia apare şi numele unul zălăuan, a fost destructurată de către Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare. Patru persoane au fost arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui astfel de grup şi trafic de migranţi.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat şase percheziţii domiciliare la patru membri ai grupării infracţionale. “Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, sub directa coordonare a procurorilor DIICOT Satu Mare au destructurat o grupare internaţională de traficanţi de migranţi care proveneau din ţări din Orient, respectiv Iran şi Siria. Gruparea din România s-a conectat la o reţea internaţională specializată în traficul de migranţi pe traseul Orientul Mijlociu – Bulgaria – România – Ungaria – Austria – Germania – Anglia”, se arată în informaţia de presă.
În vederea organizării descinderilor s-a cooperat cu poliţişti din cadrul IPJ Satu Mare – Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic, iar pentru documentarea activităţii infracţionale a grupării s-a colaborat cu Direcţia Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În cauză au fost finalizate cercetările, fiind sesizată instanţa de judecată, dispunându-se trimiterea în judecată a patru persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Membrii grupării P.A. de 39 de ani, din Satu Mare, P.V. de 37 de ani, din Vama, Adrian D., de 31 de ani, din Zalău, şi M.T. de 26 de ani,