* Robert Neagoe este primul transfer al grupării de la Dunăre
Antrenorul Alin Pânzaru a stabilit programul de pregătire din cel de-al doilea cantonament precum şi datele de disputare ale celor patru meciuri amicale perfectate.
Astfel, în cantonamentul de la baza sportivă Zimbrul, CF Brăila va juca miercuri, 13 februarie, în compania echipei Olimpia Bălţi, iar sâmbătă, 16 februarie, o va întâlni pe Zimbrul Chişinău. Gruparea brăileană va disputa apoi pe 20 februarie un amical cu Milsami Orhei, la care evoluează şi fostul jucător al CF-ului, Cornel Gheţi, iar pe 23 va susţine ultimul test de verificare fie cu Şeriff Tiraspol, fie cu Rapid Chişinău.
Ieri s-a perfectat şi primul transfer la gruparea brăileană, cel al mijlocaşului Robert Neagoe.
"Vom alterna antrenamentele cu meciuri amicale, în care vom întâlni echipe bune din prima ligă a Republicii Moldova. Va fi perioada în care vom încerca să cristalizăm un prim unsprezece. Am reuşit să ne întărim în linia mediană prin cooptarea lui Robert Neagoe, un alt aspect important pe agenda noastră de lucru în această iarnă", a declarat Alin Pânzaru.
* Robert Neagoe este primul transfer al grupării de la Dunăre
Antrenorul Alin Pânzaru a stabilit programul de pregătire din cel de-al doilea cantonament precum şi datele de disputare ale celor patru meciuri amicale perfectate.
Astfel, în cantonamentul de la baza sportivă Zimbrul, CF Brăila va juca miercuri, 13 februarie, în compania echipei Olimpia Bălţi, iar sâmbătă, 16 februarie, o va întâlni pe Zimbrul Chişinău. Gruparea brăileană va disputa apoi pe 20 februarie un amical cu Milsami Orhei, la care evoluează şi fostul jucător al CF-ului, Cornel Gheţi, iar pe 23 va susţine ultimul test de verificare fie cu Şeriff Tiraspol, fie cu Rapid Chişinău.
Ieri s-a perfectat şi primul transfer la gr