Nici îmbrăcată, nici dezbrăcată. Nici călare, nici pe jos. Nici pe drum, nici pe lângă drum. Decizia de ieri, de condamnare la trei ani cu suspendare a lui Gigi Becali în dosarul sechestrării de persoane e desprinsă direct din basmele românilor. Trăim într-o lume de poveste. În care justiția pune verdictul vinovat, dar pedeapsa rămâne fără sens și semnificație. Fără efecte. Să treci, într-o dimineață, o dată pe lună, să dai cu subsemnatul pe la Tribunal, iar după-amiaza să mergi să votezi legi în Parlament nu reprezintă o sancțiune. E o glumă de sancțiune. Un condamnat, un infractor (decizia e definitivă, termenul infractor nu mai reprezintă o figură de stil, ci exact înțelesul lui din Codul Penal) găsit vinovat de privarea de libertate a unor persoane are, în continuare, dreptul și posibilitatea de a vota (printre altele) legi privitoare la drepturile și libertățile persoanelor! Poate fi ceva mai ”de poveste” decât atât?

Ce e în neregulă cu această sentință? Să o luăm puțin mai tehnic (întâmplarea face ca ”suspendarea executării pedepsei sub supraveghere” să fi fost subiectul care mi-a căzut și cu care am promovat examenul de Drept Penal). Conform art. 861 din Codul Penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă de către o instanță dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, trei condiții, prevăzute expres:

a) pedeapsa aplicată este inchisoarea de cel mult 4 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevazute în art. 38 (legate de starea de recidivă – n.a.);

c) se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiun