Dezbaterea pe marginea secularismului cunoaște zilele acestea în România un nou puseu, însoțit de toată creșterea de temperatură oratorică devenită deja obișnuită în cazul confruntărilor publice între reprezentanții de frunte ai taberei ‘umaniștilor’ și cei ai partidei ‘tradiționaliștilor’ (folosesc ghilimelele pentru a marca o diferență cel puțin posibilă între aceste grupuri și auto-identificările lor). Cu ocazia dezbaterii bugetului de stat, un număr de organizații non-guvernamentale au emis un apel către Parlament în care cer încetarea finanțării cultelor de la bugetul de stat (http://www.asur.ro/noutati/apel-catre-parlament-3). Argumentul de bază este că ‘este anormal ca într-un stat laic sute de milioane de euro din bugetele autorităţilor de stat, centrale şi locale, să fie deturnate de la nevoile reale ale ţării spre beneficiul cultelor religioase. Acestea sunt organizații private și trebuie să se autofinanțeze din contribuțiile voluntare ale credincioșilor’. Răspunsul nu a întârziat să apară: o serie de organizații civice, în general cu caracter religios, au emis propriul lor apel către Parlament, denunțând inițiativa organizațiilor ‘umaniste’. Au adus în acest sens o serie întreagă de argumente, ce evoluează de la relația dintre Stat și Biserică în secolul al XIX-lea la identitatea adversarilor, neuitând să menționeze forța demografică a religiilor din România și rolul lor în istoria națională. Nici unul dintre apeluri nu se aventurează în vreo argumentare serioasă a propriei poziții și ambele lasă uneori impresia că vizează mai curând înscrierea de goluri retorice împotriva unui adversar detestat și mai puțin o contribuție valoroasă la ceea ce ar trebui să fie o dezbatere socială matură. Dar să le luăm pe rând.

Se poate observa ușor, dar nu cu mai puțină dezamăgire, că scrisoarea deschisă a ‘tradiționaliștilor’ nu dă dovadă de prea multă subtilita