Am mai dat acest titlu, cu ceva ani în urmă, când am scris despre iniţiativa unui grup de intelectuali transilvăneni (de la revista Provincia) privind regionalizarea. Şi atunci, şi acum provincia (era) e confuză. Nu numai în chestiunea menţionată. Subiectul, oricum, este reluat constant, ba cu ocazia campaniilor electorale, ba cu ocazia nesfârşitelor intenţii de modificare a Constituţiei. Autonomia, regionalizarea, federalizarea par cuvinte magice, a căror simplă rostire provoacă panică, emoţii incontrolabile, înflăcărări naţionaliste. Respectarea legii (peste tot, şi în enclava simbolică secuiască), dimpotrivă, pare o sintagmă demnă de dispreţ şi uitare. În fapt, toată nebunia dă socoteală – în esenţă – de nerespectarea legii, nu numai la nivel simbolic. Inclusiv recenta cercetare IRES „Regionalizarea. Aşteptări, frici şi iluzii” porneşte de la o premisă falsă, şi anume că ar exista un proiect al regionalizării. Nu există, din câte ştiu, un asemenea proiect – asumat la vedere. Proiect de lege, nici vorbă. Există un şir de declaraţii, opinii, articole etc. Ei bine, în cercetarea menţionată se susţine că „aproape 20 la sută dintre cei chestionaţi nu au auzit de proiectul de regionalizare, peste jumătate dintre români se consideră puţin sau deloc informaţi cu privire la această temă, în timp ce 45 la sută se declară informaţi sau foarte informaţi. Nu în ultimul rând, puţin peste jumătate dintre români se consideră puţin sau deloc interesaţi de procesul regionalizării, în timp ce 48 la sută spun că sunt interesaţi sau foarte interesaţi, dar 51 la sută declară că au o părere bună sau foarte bună despre procesul de regionalizare – 51 la sută, în timp ce 2 la sută spun că nu au nici o părere bună, nici proastă, iar 41 la sută au o părere proastă sau foarte proastă”. Ciudat, nu? Să-ţi dai cu părerea fără să ştii ce se va întâmpla concret în urma regionalizării. Cerceta