La Școala “Calistrat Hogaș” au început, în această săptămână, lucrări de reamenajare a interiorului. Holul de la intrarea în școală va fi personalizat, urmând a fi decorat cu imagini care să le amintească tuturor celor care trec pragul școlii de patronul spiritual, scriitorul Calistrat Hogaș.
“Ne-am gândit la un portret al scriitorului, câteva scene din cea mai cunoscută lucrare a sa, «Pe drumuri de munte», și un citat din opera sa. Mi se pare firesc să ne personalizăm unitatea și, în același timp, să facem cunoscut elevilor scriitorul care dă numele școlii noastre“, a spus profesoara Luminița Boloca, directorul Școlii “Calistrat Hogaș”.
După ce au schimbat numerele de pe frontispiciu cu numele unor înaintași celebri, mai toate școlile gimnaziale din oraș au început să-și schimbe și înfățișarea, de asemenea în ton cu patronul spiritual. Dacă la Școala “Alexandru Ioan Cuza” (fosta Școală nr, 5) te întâmpină la intrare un tablou al fostului domnitor, de cum intri în Școala “Mihai Eminescu” dai cu ochii de poet (foto).
Chipul acestuia este pictat pe fundalul holului de la intrare. Lucrarea a fost recent realizată, pe perioada vacanței de iarnă, fiind inaugurată cu prilejul “Zilelor Școlii Mihai Eminescu”, petrecute pe 14 – 15 ianuarie.
Și la Școala “Vasile Alecsandri” holurile sunt decorate cu picturi, acestea fiind inaugurate cu prilejul aniversării a 180 de ani de la înființarea școlii, sărbătoriți pe 2 noiembrie.
La Școala “Calistrat Hogaș” au început, în această săptămână, lucrări de reamenajare a interiorului. Holul de la intrarea în școală va fi personalizat, urmând a fi decorat cu imagini care să le amintească tuturor celor care trec pragul școlii de patronul spiritual, scriitorul Calistrat Hogaș.
“Ne-am gândit la un portret al scriitorului, câteva scene din cea mai cunoscută lucrare a sa, «Pe drumuri de