Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase poate fi eliberat din pușcărie. Decizia nu este definitivă

Publicat in Press Alert, marți 12 februarie 2013 ·

Judecătoria Sectorului 4 a admis, marţi, cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Fostul premier nu poate fi însă eliberat decât după judecarea unui eventual recurs de către Tribunalul Bucureşti. Dacă Tribunalul Bucureşti va menţine decizia Judecătoriei Sectorului 4,Adrian Năstase va fi pus în libertate. La judecarea cererii de eliberare înainte de termen, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti respingerea acesteia, învocând faptul că deţinutul nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorilor care l-au condamnat la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii” referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale din 2004.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a venit cu argumente contra eliberării lui Năstase înainte de termen, invocând fie că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nu este competentă să soluţioneze cererea, fie că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrărilor fostului premier avute în vedere pentru punerea lui în libertate.

Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care ar putea fi eliberat fostul premier. Astfel, cererea a ajuns în faţa unui judecător.

Judecătoria Sectorului 4 a admis, marţi, cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Fostul premier nu poate fi însă eliberat decât după judecarea unui eventual recurs de către Tribunalul Bucureşti. Dacă Tribunalul Bucureşti va menţine decizia Judecătoriei Sectorului 4,Adrian Năstase va fi pus în libertate. La judecarea cererii de eliberare

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 57 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum 28 minute
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 43 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 26 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

Putin a discutat cu Orban despre modalităţile de soluţionare a conflictului din Ucraina

Mediafax acum o ora
Liderii au făcut schimb de opinii cu privire la conflictul ruso-ucrainean şi au discutat despre posibilitatea rezolvării acestuia pe cale diplomatică. Ei au abordat, de asemenea, proiecte energetice reciproc avantajoase, precum şi cooperarea comerci

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°