Câteva fotografii de arhivă ne evocă demolarea ansamblului mănăstirii Mihai Vodă şi translatarea bisericii şi clopotniţei. Până la mijlocul anilor '80, dealul Mihai Vodă era cel mai înalt din Bucureşti, pe el aflându-se complexul mănăstiresc şi Arhivele Statului.
Dealul Mihai Vodă la 1794
Documentele de arhivă ne vorbesc despre biserica Sf. Nicolae clădită de Gheorma postelnicul şi de soţia sa, Caplea, în timpul domniei lui Petru Şchiopul (1559-1568). A fost redenumită Mihai Vodă, cea mai veche atestare documentară fiind din 1591.(sursa: A.N.R., fond D.G.A.S., dosar 4/1910). Doar pivniţele vestice, partea inferioară a clopotniţei, latura nordică şi parţial cea sudică mai prezentau elemente autentice din epoca lui Mihai Viteazul. Dincolo de legendele ce o înconjoară, reprezenta cel mai valoros complex bucureştean mănăstiresc de secol al XVI-lea. Imaginea sa a fost imortalizată de călătorii şi artiştii străini, fiind imaginea cel mai des ”popularizată” prin gravuri, desene şi acuarele.
Mutarea Arhivelor Statului în 1866 în complexul mănăstirii Mihai Vodă a fost mereu considerată ca o soluţie temporară. Condiţiile de păstrare a fondurilor arhivistice erau inadecvate din cauza stării de ruinare avansată a clădirilor. Conducerea Arhivelor şi Primăria au încercat de-a lungul sec. XIX-XX să găsească soluţii pentru sistematizarea dealului şi a zonei.
Cu toate că în 1896 se semnează contractul cu arh. Giulio Magni, construcţia unui nou Palat al Arhivelor rămâne nerealizată din cauza problemelor financiare şi a opoziţiei Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice de care aparţinea instituţia.Mari nume ale arhitecturii româneşti au lucrat aici, în cele mai multe cazuri fiind vorba de restaurări, consolidări şi refaceri ale vechilor construcţii. Amintim nume precum Constantin Băicoianu (1859–1929), Nicolae Gabrielescu (1854-1926), Petre Antone
