Dl Victor Ponta este prim-ministrul României şi se plânge presei că respectivii „comisari europeni au fost dezinformaţi”. Nu ne spune de către cine, deşi în spaţiul public s-au făcut diverse aluzii, presupuneri. Dacă ar fi vrut date concrete, ar fi putut afla de la organele statului specializate şi plătite din bănuţul contribuabilului român.
Făcând publice numele dezinformatorilor, dl prim-ministru ar fi împuşcat doi iepuri dintr-un foc: i-ar fi pus în dificultate pe raportorii de la Bruxelles care şi-au bazat demersul critic şi analitic pe astfel de practici interzise în lumea ştiinţelor şi ar fi tăiat elanul altor posibili dezinformatori.
A dezinforma, dezinformare
O precizare: „a dezinforma” nu este inversul verbului „a informa”, ci înseamnă altceva: a informa greşit, a induce în eroare, a intoxica pe cineva cu ştiri false, cu minciuni… Conform Legii 365/2002, dezinformarea în domeniile informatice se constituie în infracţiune, aşa că discuţia de faţă are nevoie de maximă acurateţe în termeni.
E bine de ştiut dacă prim-ministrul nu ne-a spus cine a dezinformat fiindcă nu a ştiut sau pentru că şi-a pus la timp frâu gurii. Ca simpli cetăţeni care-şi închipuie că în ţara noastră, membră a UE, toate celea ar trebui să funcţioneze după nişte legi şi reguli, avem siguranţa că ar fi putut afla în cel mult o oră. Ca toate statele respectabile, dar cu frică de propriii cetăţeni, România are, pe lângă serviciile de informaţii naţionale, şi altele, în diverse sectoare „importante” ale vieţii publice şi mai puţin publice, de la Justiţie la Poliţie şi Penitenciare, de la Armată la SPP şi de la toate acestea la mulţimea de operatori şi ofertanţi privaţi. Nu cred că există altă ţară cu mai multe iscoade şi „băgători de seamă” pe cap de locuitor.
Dezinformatori au fost…
Aşadar, prim-ministrul a putut afla din diver
