Cei care nu pot pleca din Bucureşti pentru mai multe zile cu ocazia Valentine's Day, dar vor totuşi să petreacă alături de persoana iubită, pot opta pentru un spectacol, o ieşire în club sau la un restaurant pentru Ziua Îndrăgostiţilor. Cluburile şi restaurantele se bat în oferte, în timp ce în Bucureşti, pe data de 14 februarie, nu are loc decât un spectacol.
Opţiunile de petrecere a Zilei Îndrăgostiţilor în Bucureşti sunt multiple - multe cluburi, restaurante, parcuri, cafenele, cinematografe -, iar cum Valentine's Day pică într-o zi de lucru toate muzeele vor fi deschise.
Cină cu preparate în formă de inimioare
Cei care vor o cină romantică pot alege unul dintre multele restaurante care propun meniuri speciale pentru îndrăgostiţi. Unul dintre acestea este restaurantul Dawero la care un meniu special de Valentine's Day costa 48 de lei. Multe dintre specialităţile servite cu această ocazie vor fi în forme de inimioare. Dintre preparatele propuse se remarcă „bruscheta iubirii", precum şi „fructul iubirii" - care nu este altceva decât un tiramisu în formă de inimioară. Meniul mai conţine „specialitatea îndrăgostiţilor", un preparat din piept de pui, mozzarella, şuncă de Parma, ciuperci proaspete, sos de vin servit cu cartofi castelani şi focaccia în formă de inimioară. În preţul meniului intră şi vin şi băuturi răcoritoare.
Pachet de Valentine's Day cu cazare
O altă posibilitate de petrecere de Valentine's Day într-un mod special o reprezintă cazarea la un hotel pentru o seară de neuitat. West Plaza Hotel a pregătit îndrăgostiţilor în căutare de altceva două pachete speciale.
„Am pregătit pentru voi în cea mai romantică zi a anului două pachete "iubăreţe". Ofertele sunt gândite special pentru cupluri. Propunem clienţilor noştri o cină exceptională pentru doi, într-o atmosferă romantică în elegantul decor al restaurantului ce vă duce