Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Manole, cu iubire citind poveşti de dragoste

Publicat in Jurnalul, marți 12 februarie 2013 ·

În luna februarie se celebrează iubirea şi darurile pot fi dintre cele mai diverse. Am apreciat mult ideea Editurii Nemira de a publica, cu acest prilej, fie că e de ziua Sfântului Valentin, fie că e de Dragobete, un volum intitulat “Şapte poveşti de dragoste”: antologie cu şapte texte cunoscute de autori clasici, coordonată de Monica Andronescu şi apărută în colecţia “Damen Tango”. Lansarea pe piaţă a cărţii a fost marcată într-un mod special. S-a ales un spaţiu pe potriva evenimentului ¬ Librăria Bastilia din Romană, unde vine lume multă, pentru a afla noutăţi editoriale, pentru a cumpăra o carte sau pentru a bea un ceai la mansardă. Iar cel invitat să citească o poveste frumoasă, dintre cele şapte cuprinse în volum, a fost Marius Manole. Auditoriul – mai mult femei, majoritatea tinere. Dar toţi cei de faţă au fost captivaţi de lectura acestui actor în vogă. Manole a citit “Privighetoarea şi trandafirul” de Oscar Wilde (traducere Monica Andronescu) ca şi cum ar fi făcut-o pe o scenă profesionistă: cu acurateţe artistică şi emoţia ce nu-l părăseşte niciodată pe un actor bun. Acelaşi text, dar în altă traducere, el l-a avut într-un spectacol, “video-poem”, la TNB.

Manole a umplut mansarda cu... dragoste.

Vă îndemn să dăruiţi celor pe care îi iubiţi o carte precum aceasta, care conţine şi poveştile de dragoste: “O scrisoare de la o necunoscută” de Stefan Zweig, “Fericire” de Guy de Maupassant, “Ultima iubire” de Arnold Bennet, “Angela, poveste de dragoste în oglindă” de W.S. Gilbert, “Eleonora” de E.A. Poe şi “Nopţi albe” de Dostoievski.

În luna februarie se celebrează iubirea şi darurile pot fi dintre cele mai diverse. Am apreciat mult ideea Editurii Nemira de a publica, cu acest prilej, fie că e de ziua Sfântului Valentin, fie că e de Dragobete, un volum intitulat “Şapte poveşti de dragoste”: antologie cu şapte texte cunoscute de autori clasici

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum o ora
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 4 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Marius Tucă Show începe luni, 1 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 46 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum o ora
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum o ora
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Euro 2024 – optimi: Anglia s-a calificat în sferturi după 2-1 cu Slovacia. Englezii au fost conduşi cu 1-0 şi au revenit cu goluri marcate în minutele 90+5 şi 91

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică, la Gelsenkirchen, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, în optimile turneului final Euro 2024. Englezii s-au calificat în sferturi, unde vor înfrunta Elveţia. La Gelsenkirchen, slovacii au dominat prim

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Vremea

București
acum

29°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
Iasi
acum

27°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/35°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°