Intrebarea vânturată ca o bâtă azi de toată lumea e dacă „România a ieşit în avantaj” de la negocierile purtate în Consiliul European pe bugetul 2014-2020 ani al UE. Nu-i uşor de răspuns deoarece ea conţine o prezumţie greşită: aceea că „mai binele” pentru România înseamnă mai mulţi bani, în indiferent ce formă şi pentru ce scop. Sursa: EVZ

Dacă-i aşa, se poate spune că România a ieşit bine, ceea ce nu-i 100% meritul lui Băsescu, cum jubilează unii (puţini) şi se enervează alţii (majoritari). Intr-o perioadă de criză când peste tot se taie bugetele publice, iar per total anvelopa financiară comunitară n-a crescut, România primeşte cu 18% mai mult în Euro – adică se taie de la alţii ca să ni se dea nouă – fiind printre puţinele ţări cu creştere netă de alocare. Şi da, creşterea e reală, nu depăşită de inflaţie cum s-a repezit iar să zică şi să se facă iar de râs premierul Ponta, minţind inabil în chestii verificabile: inflaţia pe euro în intervalul 2007-2012 a fost de doar 13.2% (NB. Cumulată, iar nu adunată aritmetic, pentru cei care se vor năpusti la Eurostat să verifice).

Problema e că nu mereu banii mulţi în bugetul public fac bine unei ţări – iar uneori fac demonstrabil rău. Depinde pentru ce anume sunt alocaţi, cât de corect sunt folosiţi şi ce impact lasă în urmă în societate actul cheltuirii. Pentru noi experienţa perioadei 2007-2013 e una ambiguă: unele tipuri de fonduri UE au finanţat proiecte necesare (şi din păcate exact aici absorbţia a fost slabă), dar alte n-au făcut decât să prăsească o întreagă ciupercărie de firme de consultanţă, fundaţii de partido-sindicale sau diverşi alţi clienţi lipiţi la ţeava cu traininguri, tipărire de certificate şi livrare de softuri supra-estimate de care n-are nimeni nevoie.

Dacă ultimele proiecte ar fi lipsit cu totul, ne-ar fi fost tuturor ceva mai bine iar România ar fi fost, să zicem, cu 5% mai puţin cl