La doar două minute după ce a fost depistat un cutremur în nord-estul Coreei de Nord, agenţia de meteorologie japoneză a avertizat Guvernul cu privire la posibilitatea efectuării unui test nuclear în această ţară vecină.
Alte instituţii seismologice din întreaga lume au ajuns la o concluzie identică.
În afară de faptul că testul era aşteptat de la o zi la alta, această rapiditate de deducţie se explică prin localizarea epicentrului şi a hipocentrului pe de o parte şi prin semnalele detectate care se diferenţiază cu mult de cele rezultate în urma unui cutremur natural.
Potrivit coordonatelor geografice oferite de agenţia de meteorologie, cutremurul a fost reperat nu departe de locul în care regimul de la Phenian a efectuat deja două teste nucleare în trecut, la 9 octombrie 2006 şi 25 mai 2009.
Această regiune din nord-estul Coreei de Nord nu prezintă, în plus, o activitate seismică intensă.
"Am comparat forma seismului de astăzi cu cea a precedentelor cutremure generate de teste nucleare şi cu cea a seismului natural cu magnitudinea de 4,6 măsurat în nordul Coreei de Nord în aprilie 2002", a explicat agenţia.
Reiese că seismul produs marţi, la ora 11, 57 de minute şi 50 de secunde (04.57:50 ora României) are similarităţi puternice cu primele două, atât în privinţa locaţiei, cât şi a intensităţii şi a formei.
"Deducem că este probabil ca acesta să nu fie un cutremur natural", a adăugat agenţia înainte ca testul să fie confirmat de regimul de la Phenian.
Un seism generează în orice caz două tipuri de unde: una primară sau "P" (supranumită undă de compresie) şi una secundară sau "S" (supranumită şi undă de tăiere).
În cazul unui cutremur natural, o mică undă primară precedă o undă secundară mai importantă. În cazul unei explozii artificiale şi subterane, care poate fi de origine nucleară, unda primară este dimpo