Oare cui nu i-a fost dat să întâlnească o persoană care bea și întrebată fiind aceasta ”De ce bea?” să primească un răspuns năucitor: ”Am necazuri domnule, beau că sunt sărac!”…
Logic, o consecință a sărăciei este și consumul exagerat de alcool. Dar nu acesta este subiectul, ci resursele bugetare pe care le-au avut la dispoziție guvernele României şi toate acestea s-au risipit precum banii dați pe alcool. Nu se discută nici acum, în al 12-lea ceas al sărăciei generalizate, de proiecte de dezvoltare, de facilităţi pentru firmele care crează noi locuri de muncă.
După principiul ”stăpânul dă tot în boul care trage!”, așa se procedează și în prezent. Tot contribuabilii corecți sunt supraimpozitați, iar atunci când se împarte bugetul public, banii sunt risipiți pe cheltuieli care nu fac decât să adâncească starea de sărăcie a românului. Nu este corect, și de acest lucru sunt conștienți și cei care au împărțit bugetul public. Nu putem cheltui mai mult decât producem, iar pentru a ști acest fapt nu trebuie să fii economist! Orice om cunoaşte că ”nu se poate întinde mai mult decât îi este plapuma”.
Şi totuși, nimeni nu vrea să audă de cheltuieli care pot genera dezvoltare, de facilități fiscale pentru crearea de noi locuri de muncă și de un sistem de impozitare moderat, care să ducă la diminuarea evaziunii fiscale. Din păcate, politica dusă de guvernele României s-a bazat doar pe împărțirea bugetului public, după cum dirijează clientela politică… Aproape jumătate din buget se duce pe salariile şi costurile aparatului birocratic, mai bine de 25% pentru sistemul de pensii, iar din ce mai rămâne, pe servicii sociale, costuri financiare (rate, dobânzi) şi foarte puţin în investiţii-dirijate de clientela politică, discutabile ca oportunitate şi costuri. Însă investiţiile serioase, pe care teoretic le-am legat de accesarea de fonduri europene, lipsesc din agend
