Primăria vrea să introducă parcări cu plată în centrul orașului. Parcările amenajate în Piața Mare sunt profitabile.
Parcările cu plată aduc, în fiecare săptămână, câte 2.000 lei la bugetul Administrației Piețelor Roman. Cele 104 locuri de parcare cu plată care au fost amenajate în Piața Centrală din Roman se dovedesc a fi o sursă de venit pentru Administrația Piețelor, în condițiile în care buna-credință a șoferilor nu este întotdeauna verificată de polițiștii locali. Lucrătorii Poliției Locale Roman întocmesc, săptămânal, procese verbale șoferilor care “uită” sau nu știu să plătească locul de parcare. Cu toate acestea, reprezentanții administrației publice locale Roman consideră că o mai bună monitorizare a locurilor de parcare ar aduce și mai mulți bani la bugetul local.
Sistemul parcărilor cu plată va fi extins, în acest an, și în alte zone din oraș. Prima luată în calcul este zona centrală, de-a lungul bulevardului Roman Mușat. “Acum există persoane care lasă autoturismele parcate în zonă cu orele, iar cine trebuie să facă o plată la o bancă sau să rezolve alte probleme nu are unde parca. Când se va impune sistemul de taxare, conducătorul auto va fi grăbit să-și termine treaba cât mai repede, pentru a nu fi nevoit să plătească mult“, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Parcarea cu plată din Piața Centrală funcționează din luna august 2012. Tariful de parcare este de un leu pe oră, iar suma minimă care trebuie introdusă în aparat este de 50 bani, plata aferentă unei staționări de o jumătate de oră. Orarul de parcare este de luni pînă vineri, inclusiv, între orele 8.00 și 16.00, iar sîmbăta și duminica între orele 8.00 și 14.00. Aparatele de autotaxare achiziționate anul trecut au costat aproximativ 60.000 lei, inclusiv TVA, ceea ce înseamnă că au fost aproape amortizate până la această dată.
Primăria