14 februarie vine ca o gură de oxigen pentru florării, care au înregistrat în ianuarie vânzări mai mici cu 80% decât într-o lună normală
Data de 14 februarie aduce florăriilor vânzări cu peste 300% mai mari comparativ cu o altă zi din an. În plus, în majoritatea cazurilor, florăriile înregistrează de Sfântul Valentin vânzări cât într-o lună normală, potrivit unui comunicat de presă transmis de o florărie online.
Gabriel Caloian, directorul general al Jolies Fleurs estimează că online se vor vinde flori de 50.000 de euro, în această zi. „Estimez că vânzările online de flori se vor ridica la aproximativ 50.000 de euro, doar în ziua de Sf. Valentin, dacă ne raportăm la încasările declarate de principalii jucători de pe piaţa de profil”, a explicat acesta.
Potrivit lui, în media, un bărbat cheltuie în jur de 300 de lei pentru flori, de Ziua Îndrăgostiţilor, iar trandafirii roşii sunt cei care deţin supremaţia vânzărilor.
În ianuarie, vânzările de flori au scăzut dramatic
Sfântul Valentin vine ca o gură de oxigen pentru florării, care au înregistrat în luna ianuarie cele mai slabe vânzări din an. „În luna ianuarie, vânzările au scăzut cu aproximativ 80% faţă de o lună normală. Aşa s-a întâmplat în cazul nostru, dar din discuţiile cu alţi proprietari de florării şi cu importatorii de flori, nici ceilalţi concurenţi nu au stat prea bine. Noroc că în luna ianuarie a fost Sfântul Ion şi s-au mai comandat câteva aranjamente, că în rest au fost şi zile în care nu s-a vândut nici măcar un buchet de flori”, declarat Gabriel Caloian.
Conform lui, în fiecare an se înregistrează scăderi substanţiale ale vânzărilor de flori, dar acestea îşi revin o dată cu Sfântul Valentin. Potrivit lui, cele mai profitabile luni din an la capitolul vânzări de flori sunt martie, care conduce detaşat în topul vânzărilor, mai, i