Primul volum al romanului semnat de Alexandre Dumas porneşte de la evenimente petrecute spre finele secolului al XVI-lea, între anii 1585 şi 1586.
„Cei Patruzeci şi Cinci" a fost scris între anii 1847 şi 1848 în colaborare cu Auguste Maquet, romancier şi dramaturg francez cunoscut în lumea literară mai ales datorită prieteniei cu Alexandre Dumas.
Povestea romanului se desfăşoară la 13 ani după masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu, când Franţa este încă în plină tensiune din cauza „războiului religiilor" şi a luptei pentru putere.
Structurat pe trei planuri, „Cei Patruzeci şi Cinci" este o cronică prin excelenţă a stării politice şi sociale ale secolului al XVI-lea: romanul urmăreşte evenimentele tulburi din Parisul acelor vremuri, ascensiunea la putere a lui Henric al IV-lea de Navara şi deruta ducelui d'Anjou, în Flandra. Dumas conduce cu măiestrie inţele intrigilor şi alternează scenele de război cu cele de iubire.
Un autor prolific
Alexandre Dumas (24 iulie 1802 - 5 decembrie 1870) a fost funcţionar în biroul unui notar, dar şi angajat al Ducelui d'Orléans până să ajungă celebru ca scriitor. În scurt timp, devine unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de roman istoric, semnând mari opere, cum ar fi „Cei trei muschetari" sau „Contele de Monte-Cristo".
Primul volum din „Cei patruzeci şi cinci“ de Alexandre Dumas apare împreună cu ediţia de marţi, 19 februarie, la toate chioşcurile de presă şi oficiile poştale din ţară, la preţul special de numai 39 de lei.