Interviul-eveniment cu Nicolae Stroescu Stînişoară continuă astăzi cu un episod aparte dedicat metodelor prin care Securitatea din România acţiona asupra "Radio Europa Liberă".

Care erau metodele prin care Securitatea acţiona la „Europa Liberă”, dincolo de atentatele cu bombă pe care astăzi le cunoaştem; la ce fel de presiuni erau supuşi angajaţii?

Din capul locului, trebuie spus că Postul de Radio Europa Liberă în calitatea sa de organizaţie neguvernamentală subvenţionată de Congresul american nu era, în nici un fel, deţinătoare de secrete de stat sau militare.

Temeiul principal şi de drept internaţional al Europei Libere a fost articolul 19 al Declaraţiei Uiversale a Drepturilor Omului, care afirmă că este dreptul oricărui bărbat sau femeie acela de a căuta, primi şi de a comunica mai departe informaţii sau idei prin orice mijloace şi neţinînd seama de frontiere. Aşa că noi nu aveam de ascuns ceva, ci de arătat, nu conspiram, ci luptam împotriva marei conspiraţii dezinformative comuniste.

E adevărat că împrejurările istorice ale unui exil format din oameni refugiaţi din Ţara căzută sub represiunea comunistă favorizau teama şi suspiciunea într-o măsură care chiar m-a surprins cînd am ajuns în Germania Federală, în septembrie 1969, dar în Ţară nu îmi ascunsesem niciodată neaderarea la comunism, neplătind tributul prudenţelor excesive şi deci nici al fricii de denunţ şi nu vedeam deloc dece l-aş plăti acum, aşa că, atunci cînd l-am cunoscut pe Noel Bernard, directorul Europei Libere m-am bucurat că nici el nu suferea deloc de boala „espionitei”. Nu e mai puţin adevărat că în timpul activităţii mele în acest post de radio am avut de a face cu aspecte care implicau o indiscutabilă datorie de discreţie şi apărarea secretului în privinţa românilor care, în diferite forme, luau legătura cu noi, ne scriau anonim, ne transmiteau prin alţii care pute