Scris de Cristian Horgoș - Cristiana Bigan e învinuită că ar fi dat mită pentru ca fiul ei să devină consilier pentru afaceri europene pe POSDRU.
Fosta şefă a Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Bihor, Cristiana Bigan, este urmărită penal într-un dosar în care sunt suspectate de DNA şi funcţionare din Ministerul Muncii. În urma anunţului făcut de DNA, Iulia Coruţ a demisionat luni din postul de director de cabinet al ministrului Muncii.
Ancheta DNA a pornit de la suspiciunea că Bigan Cristiana, actualmente comisar pentru protecţia consumatorului în Bucureşti, ar fi intervenit pentru ca fiul ei, Paul Ferchedău (28 ani), să afle subiectele la un examen pentru ocuparea postulului de consilier pentru afaceri europene.
Iar luni, DNA a comunicat, inclusiv pe propriul site www.pna.ro, începerea urmăririi penale faţă de cinci persoane.
Astfel, în sarcina Iulianei Coruţ s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj (ne)patrimonial.
Bigan Cristiana este bănuită de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii.
Ferchedău Paul-Cristian este suspectat de folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals.
Mănuceanu Paula, consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, este învinuită de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pen