Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naşul lui Surupăceanu, şapte ani de puşcărie cu executare

Publicat in Pandurul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Fostul lider sindical Marius Petcu va petrece următorii şapte ani din viaţă în spatele gratiilor, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat ieri definitiv la detenţie cu executare. Sentinţa nu mai poate fi contestată, fostul şef al CNSLR Frăţia fiind condamnat pentru că ar fi primit o şpagă de 1,4 milioane lei de la un om de afaceri care urma să construiască la Snagov un centru pentru sindicatele conduse de Petcu. În primăvara lui 2011 liderul sindical a fost prins în flagrant luând 40.000 de euro de la afaceristul respectiv, ulterior judecătorul care l-a condamnat la instanţa de fond consemnând în motivarea sentinţei faptul că Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scrupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare, lucru care s-a şi întâmplat. Cu câteva luni înainte de a fi încătuşat Petcu a fost prezent la Târgu Jiu, la botezul finului său, fostul deputat Mugurel Surupăceanu. Atunci a fost prezent şi Mircea Geoană, aflat în dizgraţiile şefilor din PSD la acea vreme, la fel ca şi fostul parlamentar de Gorj, care, în toamna anului trecut a şi demisionat din Parlament şi nu a mai candidat pentru un nou mandat, Surupăceanu fiind şi el implicat într-un proces care durează de ani de zile şi care este departe de un verdict final.

Fostul lider sindical Marius Petcu va petrece următorii şapte ani din viaţă în spatele gratiilor, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat ieri definitiv la detenţie cu executare. Sentinţa nu mai poate fi contestată, fostul şef al CNSLR Frăţia fiind condamnat pentru că ar fi primit o şpagă de 1,4 milioane lei de la un om de afaceri care urma să construiască la Snagov un centru pentru sindicatele conduse de Petcu. În primăvara lui 2011 liderul sindical a fost prins în flagrant luând 40.000 de euro de la afaceristul resp

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°