Conducerea Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă” a solicitat Consiliului Local Braşov găsirea unei soluţii pentru suplimentarea sălilor de clasă şi desfăşurarea activităţilor didactice într-un cadru adecvat. Consilierul local Ovidiu Sârghie (foto dreapta), care face parte din Consiliul de Administraţie al liceului, a depus o interpelare în Consiliul Local cu privire la această problemă. „Am solicitat să se prevadă fonduri pentru studiul de fezabilitate, dar şi pentru expertiza tehnică a clădirii în vederea extinderii atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Arhitectul Dorin Ştefan, care este fost «meşotist» şi-a manifestat dorinţa de a ne sprijini în ceea ce priveşte întocmirea proiectului”, a explicat Sârghie.
Proiectul propus în urmă cu câţiva ani de către conducerea liceului era de ridicare a unui nivel peste clădire şi sala de sport. Preşedintele Comisiei de Buget - Finanţe a Consiliului Local, Iulian Mara (foto stânga), a precizat că, anul acesta, nu vor putea fi demarate investiţii de la zero, deoarece bugetul de stat pe acest an nu o permite.
„Trebuie să găsim variantele optime de extindere a actualelor spaţii, fie că vorbim de licee, şcoli, grădiniţe sau creşe. Vom identifica toate spaţiile care pot fi amenajate cu investiţii minime în special pentru crearea de noi locuri pentru grădiniţe sau creşe, unde cererea depăşeşte oferta”, a subliniat Mara. Conducerea Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă” a solicitat Consiliului Local Braşov găsirea unei soluţii pentru suplimentarea sălilor de clasă şi desfăşurarea activităţilor didactice într-un cadru adecvat. Consilierul local Ovidiu Sârghie (foto dreapta), care face parte din Consiliul de Administraţie al liceului, a depus o interpelare în Consiliul Local cu privire la această problemă. „Am solicitat să se prevadă fonduri pentru studiul de fezabilitate, dar şi pentru expertiza tehnică a clădirii în vede