Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste un miliard de catolici aşteaptă primul papă de culoare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 12 februarie 2013 ·

Peste un miliard de catolici sunt în aşteptarea unui papă african, după decizia lui Benedict al XVI-lea de a demisiona pe 28 februarie.

Peste 15 la sută din catolici sunt africani, iar numărul acestora creşte constant. Ghanezul Peter Turkson şi nigerianul John Onaiyekan sunt consideraţi potenţiali succesori ai Papei.

“Luând în considerare procentajul de africani catolici, ar fi corect să avem un papă de culoare”, a declarat Rene Legre Hokou, preşedintele Ligii ivoriene pentru Drepturile Omului.

“În comunitatea catolică africană, un papă de culoare ar putea însemna puţină vitalitate şi ar denota caracterul universal al acestei religii”, a adăugat preşedintele Ligii.

Economistul Pat Utomi, fost candidat la alegerile prezidenţiale din Nigeria şi personalitate a comunităţii catolice locale, recunoaşte că ar fi mândru dacă un african ar fi ales papă.

Potrivit lui Utomi, papa ar trebui să fie “o persoană bună, cu o viziune care corespunde timpului”.

În acest sens, Utomi a afirmat că, în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă Biserica catolică, Africa este reprezentativă pe mai multe niveluri.

“Ioan Paul al II-lea a fost o replică Uniunii Sovietice”, consideră Utomi. “Într-o anumită măsură, scopul Bisericii este de a găsi (…) limbă comună cu islamul şi cu mişcarea penticostală”, a adăugat el.

Africanii au aderat în masă la bisericile evanghelice, unii dintre ei considerând că ele sunt mai conforme cu activităţile cotidiene. Aceasta reprezintă o problemă majoră pentru Biserica catolică.

De asemenea, în ţări precum Nigeria, populată în mare parte de musulmani la nord şi creştini la sud, tensiunile etnice şi religioase sunt însoţite de violenţe.

Archiepiscopul de Abuja, John Onaiyekan, numit în octombrie cardinal, încearcă să împace creştinii şi musulmanii din ţara sa.

“Avem nevoie de un lider abil ca

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 29 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°