Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mars de protest al transportatorilor

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 12 februarie 2013 ·

• 50 de mijloace de transport persoane vor mărsălui prin Piatra Neamt • transportatorii sînt nemultumiti de modul în care sînt obligati să îsi desfăsoare activitatea • 50 de mijloace de transport în comun, care au măcar capacitatea 8+1 locuri, vor circula, azi, cu cea mai mică viteză, prin centrul municipiului Piatra Neamt, într-un mars care are menirea de a reglementa unele drepturi ale transportatorilor. „Defilarea“ va avea o durată de două ore, iar în paralel, dar pentru 4 ore, de la 8 la 12, va fi blocată activitatea de transport a tuturor membrilor Asociatiei Judetene a Operatorilor Nemteni de Transport Rutier (AJONTR) Piatra Neamt. De asemenea, va fi suspendată si activitatea autogărilor membrilor asociatiei, aceasta reunind 50 de transportatori din tot judetul. „Contextul actual în care se află transportul de pasageri în trafic judetean si interjudetean este extrem de grav ca urmare a suspendării atribuirii traseelor si curselor judetene si interjudetene. Transportatorii au făcut investitii de milioane de euro. Stim că oprirea activitătii noastre va pune în mare dificultate pasagerii si va afecta activitatea zilnică a tuturor, însă se pare că aceasta este ultima variantă la care putem apela pentru a debloca situatia actuală. Cu regret aducem la cunostinta publicului călător că în data de 12 februarie 2013, între orele 8 si 12, activitatea de transport a tuturor membrilor AJONTR precum si activitatea autogărilor membrilor se va opri“, a declarat presedintele AJONTR, Vasile Cristian Serban. Marsul de protest va presupune deplasarea coloanei de autobuze si microbuze pe traseul strada Bistritei - bd. Republicii - bd. Decebal - strada Mihai Eminescu - Piata Stefan cel Mare - bd. Republicii - strada Bistritei, în intervalul orar 9 - 11. Solicitările transportatorilor vizează organizarea atribuirii traseelor si curselor judetene si interjudetene în baza actelor norma

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°