Din fericire pentru imaginea Partidului Naţional Liberal, destul de răvăşită - chiar şi în ochii propriilor membri - şi de acceptarea, pe uşa din dos, a oierului penal George „Gigi” Becali, povestea comună cu acesta s-a încheiat mult mai repede decât s-ar fi aşteptat oricine. Becali a fost condamnat precum ultimul recuperator interlop gata să schingiuiască un datornic chiar şi pentru o sută de euro, şi, în consecinţă, sfătuit din interior sau nu, a demisionat din partid, scutindu-i pe cei din conducerea PNL să ia o asemenea măsură împotriva sa.

Însă nu a sosit, încă, momentul când se va trage linie peste ceea ce a însemnat aventura acceptării patronului Stelei în partid şi pe listele USL, pentru a i se face cadou încă patru ani de imunitate. Până una-alta, la o simplă evaluare, singurul care a avut ceva de câştigat a fost însuşi Gigi Becali, chiar dacă, la schimb, a fost trimis pe micile ecrane să batjocorească tot ceea ce colegii săi de partid ori de alianţă se sfiau să facă: Justiţia, femeile, intelectualii – inclusiv pe unii din Partidul Naţional Liberal, minorităţile de tot felul, inclusiv pe cele sexuale, instituţii ale statului de drept etc. Soarta l-a oprit la timp, până să apuce să-i atace şi pe oficialii din PNL ori din celelalte partide ale USL.

În schimb, chiar dacă nu realizează acum – sau nu vrea să recunoască – actuala conducere a Partidului Naţional Liberal şi Crin Antonescu în mod special, şi-a legat de gât o piatră de moară mult mai mare decât pare la prima strigare. Nimeni nu-i va putea ierta această mişcare, chiar dacă lingăii din jurul său îl laudă strigând cât îi ţin puterile. Obrazul astfel jignit al liberalilor autentici nu poate fi şters cu una-cu două. Şi aici nu mă refer doar la cei din gruparea Chiliman-Tăriceanu, care au avut curajul să o spună cu subiect şi predicat, ci şi la militanţii de rând ai partidului. Care acum,