DIVERSIUNEA TeVe(rac)

Nici un subiect din ultimii vreo doi ani nu a reuşit să umple primele pagini ale ziarelor cu producţiuni atît de pline de mînie şi revoltă ca primele două apariţii, sîmbătă, după Actualităţi, ale noului director general, domnul Paul Everac, cu tabletele sale editoriale. Atîta timp cît le-a scris vineri de vineri, mai bine de un an în ziarul nostru, n-a sărit nimeni în sus. Ba, aş spune că avea parte de cititori fanatici, capabili să-i memoreze aproape în întregime producţiunile. Cum se explică atunci reacţia marii majorităţi a editorialiştilor independenţi?

Probabil că va ţine de impactul deosebit al imaginii, şi al televiziunii şi al picăturii de otravă pe care moralistul dramaturg, o prelinge pe replicile unui text care se vrea bonom. Dar nu e. Cu toate acestea, reacţia este disproporţionată, chiar dacă ea vine dintr-o anumită parte a presei. Sau poate tocmai de aceea. Impresia mea este însă că avem de-a face cu un reflex. Reflexul spaimei şi al îngrijorării unora dintre cei cărora le este teamă că le va fi tăiată porţia de publicitate gratuită generos oferită de către harnici arendaşi ai micului ecran. Revolta din afară este ecoul spaimei dinăuntru. De la Răzvan încoace, televiziunea este sat fără cîini în care fiecare realizator îşi face politica proprie, zăpăcindu-i pe contribuabilul care, naiv, îşi va fi plătind cumva taxele. Perspectiva unui zăvod în cuşca de la etajul XI dă probabil fiori celor care au experimentat de zor principiile economiei de piaţă, pe banii statului, cu dividende în folos propriu. Domnul Everac se află într-o situaţie de invidiat: nu are nimic de pierdut! Are doar de cîştigat acea parte a publicului care neavînd unde să scrie, tace şi înghite cele 25 de ore de aiureală. Mai mult sau mai puţin cotidiană. Înghite interminabilul şir de reclame pentru ţigări pe care nu se ştie cine le plăteşte şi pentru mist