Nemulţumirea mocneşte în rândul minerilor şi energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia. Cei mai mulţi dintre ei au primit fluturaşul de salariu cu lichidarea pe ianuarie, iar pierderile sunt considerabile. Cei care au avut şi zile de concediu, au primit chiar şi cu 1.000 de lei mai puţin decât se aşteptau. Supărarea cea mai mare este la angajaţii care au aparţinut de CE Rovinari, al căror contract colectiv era valabil până la 1 martie, dar nu a mai fost aplicat. Sindicatele au cerut un punct de vedere de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, dar răspunsul se lasă aşteptat.
Minciunile spuse în ultimele luni atât de administraţia din CE Oltenia, cât şi de o parte din sindicalişti, au început să iasă la iveală acum, când minerii şi energeticienii au primit fluturaşii cu lichidarea pe ianuarie. „Nimeni nu pierde, nu toţi câştigă”, sloganul pe care sindicatele lui Marin Condescu şi-au bazat negocierea, s-a dovedit o iluzie. Poate nu întâmplător, atunci când adevărul a ieşit la iveală, circa 13.000 de mineri au fost trimişi în concedii forţate pentru cinci zile.
Cel mai mult au pierdut angajaţii care provin din fostele complexuri energetice Turceni şi Rovinari. Drepturile salariaţilor din CE Oltenia au fost tăiate în tăcere, încă de la 1 ianuarie, chiar dacă noul contract colectiv de muncă va intra în vigoare abia la 1 martie. Tăierile s-au făcut pe baza unor hotărâri ale Directoratului, la cererea directorului Laurenţiu Ciurel.
În CE Oltenia au fuzionat anul trecut patru companii, cu patru contracte colective de muncă. Trei dintre ele, cele de la CE Turceni, CE Craiova şi SNLO au expirat la 31 decembrie 2012, dar cel de la Rovinari este valabil până la 1 martie 2013. Potrivit legii, contractul rămas în vigoare ar fi trebuit să se aplice tuturor salariaţilor, până la intrarea în vigoare a noului CCM. Laurenţiu Ciurel a preferat însă să înloc