Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2 zile pînă la Ajax - Steaua EXCLUSIV » Frank de Boer a prefaţat pentru GSP meciul de joi: "Să nu visăm prea mult, Steaua e puternică!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 12 februarie 2013 · ·

Fostul mare fundaş al “lăncierilor” şi al Portocalei Mecanice compară jucătorii Stelei cu cei ai Ajaxului şi anunţă că are o legătură excelentă pentru viitor cu Gică Hagi şi Academia sa de juniori.

La 42 de ani, Frank de Boer e un om împlinit, după o carieră impresionantă ca jucător, la Ajax, Barcelona şi "naţionala" Olandei, şi un început neaşteptat de bun pe banca echipei ce l-a lansat în fotbalul mare.

Siguranţa lui, dar şi modestia şi simţul umorului reliefate din interviul pe care a acceptat să-l acorde reporterului Gazetei cu zîmbetul pe buze îi dau o notă aparte celui care a devenit antrenor principal, la Ajax, pe 6 decembrie 2010 şi care, două zile mai tîrziu, învingea cu 2-0 pe San Siro în faţa Milanului, în Ligă, pentru ca apoi să cucerească două campionate consecutive ale Olandei (primul, în 2011, chiar de ziua lui, pe 15 mai).

La 7 ani de la precedentul titlu al roş-albilor şi la 17 de ultima "dublă" la Amsterdam. Cu el se va înfrunta Laurenţiu Reghecampf în duelul antrenorilor. Iată ce gîndeşte Frank de Boer cînd mai sînt doar două zile pînă la turnirul de pe ArenA şi 93 de zile pînă pe 15 mai. Atunci e finala Europa League şi iarăşi ziua sa de naştere!

"Ştiu totul despre Steaua. Dar nu vă spun tot ce ştiu"

- Sînteţi gata de Europa League?

- Absolut, de fiecare dată aşteptăm optimişti o nouă confruntare. Aceasta e filosofia Ajaxului. Ne place jocul, ne place fotbalul, aşa că e vremea să jucăm în Europa League!

- Ce ştiţi despre Steaua?

- După meciul de la Venlo, din 3 februarie, am adunat toate informaţiile despre Steaua de la stafful meu de scouteri şi analişti. Ştiu echipa, ştiu rezultatele, şi din campionat, unde deja s-a distanţat, şi din Europa, am văzut mai multe meciuri... Nu pot să vă zic chiar tot ce am aflat... Există talent în acest lot, potenţiali jucători pentru marile ligi europene. Exact cum a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 34 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 59 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°