A studiat religia şi medicina şi a pus bazele biologiei moderne. A avut o influenţă de necontestat asupra lumii ştiinţifice, reuşind să pună bazele teoriei evoluţioniste şi contestând astfel teoria care până atunci era general acceptată, cea fixistă, creaţionistă. Este vorba despre Charles Darwin. Pe 12 februarie, s-au împlinit 204 ani de la naşterea sa.
Charles Darwin s-a născut în 1809, în Shrewsbury, Marea Britanie. Interesul lui Darwin pentru ştinţele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină (la Universitatea din Edinburgh) pe care nu le-a terminat. Ceea ce puţini cunosc este faptul că Darwin a studiat şi teologia la Universitatea Cambridge.
Multe din observaţiile şi datele pe care se bazează teoria evoluţionstă provin din timpul călătoriei sale pe mare cu nava Beagle, în urma cărora devine cunoscut ca geolog. Prin publicarea lucrării „Călătorie pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuţios distribuţia geografică a formelor sălbatice de viaţă şi colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838 celebra sa teorie a selecţiei naturale.
Traseul navei Beagle
Teoria evoluţionistă( prezentată în celebra lucrare „Originea Speciilor”) a fost recunoscută de către comunitatea ştiinţificăşi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930. Acum, constituie baza evolutionismului sintetic.
Materialist şi dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii şi susţin originea animală a omului. Conceptia sa evoluţionistă (darvinismul) aflată în contradicţie cu teoria fixistă, creaţionistă, a avut o mare influență asupra filozofiei cunoaşterii.
Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, au fost comemorate pr