Locuirea medievală începe cu fortificarea promontoriului în secolul XI. Pe o structură din bârne a fost înălţat un val din pământ şi lut bătut, urmând traseul vechiului val dacic. Structura de lemn a fost mistuită la un moment dat de un puternic incendiu. Ulterior valul a fost refăcut, pe coama sa fiind aşezată o pali­sadă în spatele căreia a fost amenajat un drum de rond. Un nou incendiu a distrus suprastructura de lemn. Resturile valului s-au păstrat până în zilele noastre pe o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 12 m. În interiorul fortificaţiei au fost des­coperite mai multe locuinţe semiadâncite, cu pereţi de lemn, podea din pământ bătut şi cu vetre de foc. Inventarul specific, altfel destul de sărăcăcios, constă din ceramică lucrată la roata înceată. Pe unele funduri de vas apar mărci de olar. Acestei aşezări îi cores­punde un cimitir situat în partea central-sudică a promontoriului. Defuncţii, de ambele sexe, au fost înmormântaţi în rit creştin. Inventarul mormintelor este modest rezumându-se la un număr mic de inele de buclă în simplu şi dublu „S” verighete din argint, mărgele din pastă de sticlă şi monete din care cea mai timpurie datează din 1095. Deşi ea oferă un terminus post quem, datând cimitirul mai degrabă la începutul sec. XII, o încadrare a acestuia începând cu a doua jumătate a secolului XI nu este hazardată, ţinând cont de alte piese din inventarul mormintelor respectiv din locuin­ţele identificate în preajmă. Eta­pele succesive de construcţie şi distrugere ale fortificaţiei de pământ nu pot fi datate absolut. Ipotetic distruge­rile pot fi puse în seama unor evenimente războinice, poate ultima incen­diere să se datoreze marii invazii mongole de la 1241. În a doua jumătate a sec. XIII în interiorul arealului închis de vechiul val, activitatea meşteşugărească ia un avânt deosebit. Au fost cercetate cinci ateliere-locuinţă, de formă rectangulară, s