Află care sunt tendinţele în amenajări, în materie de bucătării, în anul acesta.
1. Simplu şi cu leduri. Un design curat, în culori deschise şi neutre reprezintă un criteriu de încadrare în trendurile anului, pentru bucătării. Simplitatea este aleasă de designeri şi pentru a putea marca şi accesoriza mai bine piesele de bucătărie cu cât mai multe sisteme de iluminat. Astfel, benzile cu leduri pot fi întâlnite de la zona de blat sau de contur a corpurilor suspendate până chiar în interiorul sertarelor. Funcţional, cât şi estetic, dotarea bucătăriei cu leduri reprezintă un nou “must have”.
2. Alb şi open space. Printre lucrurile “hot” în bucătărie, anul acesta se regăsesc piesele de mobilier albe şi accentele de lemn cu finisaj natural. De asemenea, bucătăria devine tot mai mult un spaţiu de socializare, aşa că amenajările open space şi compoziţiile de mobilier cu insulă sunt printre cele mai căutate.
3. Combinaţii. Bucătăriile poziţionate într-un open space trebuie să facă o trecere naturală între zonele de interes (bucătărie, dining, living) şi să reuşească să armonizeze cât mai firesc întreaga amenajare. Combinaţia alb – esenţă naturală de lemn, accesorizată cu elemente glam, clasice ori chiar baroc (ca de exemplu un corp de iluminat extravagant) fac elegant trecerea dintre zona de lucru la cea de socializare.
4. Ever green. Bucătăriile din lemn masiv sunt în tendinţe şi reprezintă o alegere potrivită mai ales pentru persoanele care doresc să aibă o bucătărie “ever green”.
sursă: condo.kudika.ro
Află care sunt tendinţele în amenajări, în materie de bucătării, în anul acesta.
1. Simplu şi cu leduri. Un design curat, în culori deschise şi neutre reprezintă un criteriu de încadrare în trendurile anului, pentru