Primarul municipiului Târgu-Mureș, totodată prim-vicepreședinte al PDL, Dorin Florea, a declarat astăzi, pentru Agerpres, că atât Vasile Blaga cât și Elena Udrea, candidați la șefia PDL, țin la partid și trebuie să reface imaginea acestuia. “Nu pot să spun de nici unul dintre cei doi – nici de Blaga, nici de doamna Udrea – că nu ar ţine la partid. Bănuiesc că prima opţiune este pentru ei să refacă imaginea şi să readucă partidul. Depinde cum o vede fiecare dintre ei. Aş fi agreat în această situaţie, dacă suntem conştienţi că aceste lucruri trebuie făcute, să căutăm răul cel mai mic pentru partid”, a afirmat Dorin Florea.
Recomandări pentru cei doi
Președintele PDL Mureș a mai subliniat că cei doi candidați trebuie să își facă analize politice pertinente, la sfârșitul cărora să afla care este gradul de popularitate în rândul formaţiunii, respective în cel al populaţiei. “Doresc ca fiecare dintre cei doi să îşi facă analize clare cum sunt văzuţi, cum îi vede societatea, astea trebuie să fie gândurile celor doi. Să nu accepte poziţionarea în spatele lor a unor oameni care urmăresc altceva şi a căror interese de a face politică sunt cu totul diferite”, a susţinut liderul democrat-liberalilor din Mureș.
“Udrea – isteață, Blaga – ambițios”
Totodată, Dorin Florea a afirmat despre Elena Udrea că “este o femeie dinamică, este o femeie care a ştiut de ce face politică” şi că “nimeni nu poate să îi reproşeze atitudinea ca ministru sau faptul că este o femeie foarte inteligentă sau foarte isteaţă”, iar despre Vasile Blaga că “nimeni nu poate să spună că este un om care nu iubeşte partidul” şi că are “ambiţia unui om care e conştient că partidul trebuie refăcut”.
Primarul municipiului Târgu-Mureș, totodată prim-vicepreședinte al PDL, Dorin Florea, a declarat astăzi, pentru Agerpres, că atât Vasile Blaga cât și Elena Udrea, candidați la șefia PDL, ți