Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alaverdashvili vrea să se impună la Pandurii

Publicat in Impact in Gorj, joi 14 februarie 2013 ·

Georgianul George Alaverdashvili a luat un prim contact cu echipa gorjeană. Astfel, jucătorul venit pentru şase luni la Pandurii este decis să se integreze în echipă şi să rămână cât mai mult timp la Târgu-Jiu. „Cu cât voi munci mai mult, cu cât mă voi antrena mai bine, cu atât voi avea şanse mai mari să prind mai multe meciuri. După primul stagiu de pregătire, unde am tras tare la capitolul fizic, mă simt ca şi reîncărcat şi abia aştept debutul şi în meciurile oficiale. Sper să ajut Pandurii şi să îmi îmbunătăţesc şi eu calitatea jocului pentru ca într-o bună zi să ajung să evoluez la un club mare. Am ambiţia de a progresa, iar la Pandurii mi se pare o bună posibilitate de a avansa în carieră”, a declarat Alaverdashvili. Acesta deja s-a integrat în echipă. „Deocamdată am petrecut o perioadă foarte scurtă în România, dar pot să spun deja că mi se pare o ţară foarte frumoasă. La fel şi oraşul, deşi este mic, oameni sunt la fel de calzi la şi cei din ţara mea. Mă bucur că am ajuns aici, sper că odată cu trecerea timpului să-mi fac şi ceva prieteni. Sper de asemenea, să învăţ cât mai repede limba română pentru că în felul ăsta pot comunica mai uşor. Până atunci mă înţeleg cu cei din echipă în limba engleză, dar sunt doar vreo 5-6 care vorbesc engleza”, a mai spus georgianul pandurilor.

Georgianul George Alaverdashvili a luat un prim contact cu echipa gorjeană. Astfel, jucătorul venit pentru şase luni la Pandurii este decis să se integreze în echipă şi să rămână cât mai mult timp la Târgu-Jiu. „Cu cât voi munci mai mult, cu cât mă voi antrena mai bine, cu atât voi avea şanse mai mari să prind mai multe meciuri. După primul stagiu de pregătire, unde am tras tare la capitolul fizic, mă simt ca şi reîncărcat şi abia aştept debutul şi în meciurile oficiale. Sper să ajut Pandurii şi să îmi îmbunătăţesc şi eu calitatea jocului pentru ca într-o bună zi să ajung să evo

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°