Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adjuncţi interimari noi la conducerea Poliţiei Olt după "plecările" neaşteptate ale vechii conduceri

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2013 ·

La o lună de la înlocuirea şefului IPJ Olt, Ion Voicu, diriguitorii Inspectoratului General al Poliţiei Române au anunţat cine sunt cei doi noi adjuncţi din fruntea instituţiei oltene. Astfel, începând de azi, au fost împuterniciţi să îndeplinească interimar atribuţiile menţionate un angajat al instituţiei, Cătălin Florescu - de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, şi Vasile Marius Vulpe, şeful postului de poliţie din Tătărăşti-Dâmboviţa.

Înlocuirile de la conducerea IPJ Olt, fie ele şi temporare, sunt de natură a limpezi apele şi imaginea instituţiei, extrem de şifonată de scandalul sexual de la finele anului trecut. Foştii adjuncţi ai instituţiei, comisarii şefi Valerian Iliescu şi Emanuel Mladin, au fost înlocuiţi în urma unui control efectuat de o echipă de la Bucureşti în perioada 20 noiembrie – 6 decembrie a anului trecut, care a scos la iveală mai multe nereguli în urma cărora zece poliţişti cu funcţii de conducere au fost pedepsiţi cu diverse sancţiuni, majoritatea destituiri sau degradări.

În ce-i priveşte pe noii înlocuitori ai celor doi anterior menţionaţi, comisarul de poliţie Cătălin Florescu de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Olt, şi comisarul Vasile Marius Vulpe, şeful postului de poliţie din comuna Tătărăşti, judeţul Dâmboviţa, aceştia au fost împuterniciţi de şeful Poliţiei Române, chestorul principal de poliţie Petre Tobă, să îndeplinească funcţiile de adjuncţi ai IPJ Olt începând cu data de astăzi, 13 februarie. Ei vor îndeplini aceste atribuţii doar până ce vor fi organizate concursurile oficiale în acest sens.

"Cătălin Florescu va îndeplini atribuţiile ce au revenit până nu demult lui Valerian Iliescu (aflat în concediu medical, n.a.), iar Vasile Marius Vulpe - pe cele ale lui Emanuel Mladin (pensionat anticipat, n.a.)", a precizat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Trei, Doamne, ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°